UPFR a inceput negocierea noii Metodologii pentru radiodifuzarea fonogramelor

Comunicat

UPFR a inceput negocierea noii Metodologii privind remuneratia datorata artistilor si producatorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate in scop comercial ori a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune. Organismele de gestiune colectiva actioneaza in vederea aducerii remuneratiilor pentru radiodifuzarea muzicii la o valoare corecta si fireasca.

Radiourile romanesti sunt mediile cele mai mari utilizatoare de fonograme (inregistrari muzicale) dintre toate categoriile de utilizatori de muzica platitori de drepturi conexe catre UPFR, difuzarea de muzica ocupand cea mai mare parte a timpului total de emisie radio. Acest fapt este firesc si este dat de natura comerciala a mai mult de 90% dintre posturile de radio romanesti. Conform Rezultatelor Studiului de Audienţă Radio, o medie de peste 10 milioane de romani asculta radioul zilnic (studiu realizat in perioada ianuarie-mai 2010, sursa: http://audienta-radio.ro), iar principalul motiv de ascultare si de selectare a radioului  il reprezinta muzica, cel de al doilea fiind stirile.

Aceasta sesiune de negociere a noii Metodologii a avut la baza cererea formulata de catre Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR) si Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti (CREDIDAM). Actuala metodologie este in vigoare din anul 2005, iar remuneratiile pentru radiodifuzarea fonogramelor in Romania se situeaza printre cele mai mici ca valoare, in prezent, in lume, cu mult sub nivelul existent in tari similare din punct de vedere economic.
Negocierea Noii Metodologii se desfasoara in cadrul Comisiei a carei structura a fost stabilita prin Decizia ORDA Nr. 200/ 26 mai 2010, astfel:

  • cate un reprezentant al UPFR (Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania) si un reprezentant al CREDIDAM (Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti), pe de o parte si
  • cate un reprezentant al Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR), al Asociatiei Romane de Comunicatii Audiovizuale (ARCA), al Societatii Comerciale "SBS Broadcasting Media" - S.R.L. - Kiss FM, al Societatii Comerciale "Europa Development International Romania" - S.R.L. - Europa FM si al Societatii Comerciale "Radio XXI" - S.A. - Radio XXI, pe de alta parte.

Comisia va desfasura negocierile pe o durata de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.

Negocierea noii Metodologii se desfasoara conform prevederilor art. 1231 alin. (1) lit. d), art. 130 alin. (1) lit. b), art. 131 si ale art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare.

2010, 9 iunie

Contactaţi Departamentul Radio-TV din cadrul UPFR

Responsabil Radio, Alexandra Bento
Responsabil TV, Elena Dinca

E-mail Radio: colectareradio@upfr.ro
E-mail TV: colectaretv@upfr.ro

Telefon: 021-222.20.45
Fax: 021-222.20.43

Varianta pentru imprimanta

Trimite aceasta pagina pe e-mail