Federatia Internationala a Industriei Fonogramelor (IFPI) a lansat raportul anual “Recording Industry in Numbers”

IFPI a publicat raportul anual Recording Industry in Numbers” în care furnizează date despre 50 de teritorii, precum și o analiză a industriei și tendințelor în consum în sectorul muzical global.

Ediția din 2013 relevă câteva aspecte cheie precum: piețele majore s-au stabilizat, mediul digital continuă să crească, sursele de venituri s-au diversificat, veniturile globale au scăzut cu 3,9%.

Veniturile din domeniul digital au crescut cu 4,3 % în 2013 și reprezintă în prezent 39% din veniturile totale comerciale ale industriei, totalizând 5,9 mld $ . Descărcările rămân cea mai mare sursă de venituri provenite din digital, reprezentând 67 % din piața digitală în 2013.

Veniturile serviciilor pe bază de abonament au crescut cu 51,3 % în 2013, trecând de 1 miliard de dolari pentru prima dată. Veniturile globale din abonamente și din serviciile finanțate de publicitate reprezintă în prezent 27 % din veniturile digitale, de la 14 % în 2011. Se estimează că mai mult de 28 de milioane de oameni din întreaga lume plătesc acum pentru un abonament de muzică, de la 20 de milioane în 2012 și doar opt milioane în 2010. Abonamentele, care au ajutat la transformarea pieței Suediei și Norvegiei în ultimii ani, au acum un impact pozitiv similar în Danemarca și Țările de Jos.

Piața din SUA s-a consolidat mulțumită succesului serviciilor pe bază de abonamente și rămâne numărul 1 în top 20. Primele șase piețe din Europa  – Franța, Germania, Italia, Olanda, Suedia, Marea Britanie au revenit pe creștere după 12 ani.

Piețele emergente reprezintă o oportunitate prin revizuirea tendințelor-cheie: trecerea la dispozitive mobile, veniturile digitale sunt în creștere rapidă, serviciile licențiate sunt răspândite. A fost o creștere digitală puternică în multe piețe emergente, inclusiv în Argentina (68.5%), Peru (148.5%), Africa de Sud (106.8%) și Venezuela (84.9%). America Latină este regiunea cu cea mai rapidă creștere (124%) între 2010 și 2013.

Serviciile internaționale precum Deezer, iTunes și Spotify își continuă expansiunea globală fiind prezente în peste 150 de țări.

Dar în ciuda alternativelor legale, un sfert din utilizatorii Internet încă folosesc servicii nelicențiate.

Raportul este disponibil gratuit pentru membrii IFPI si poate fi achiziționat de non-membri aici

 

Varianta pentru imprimanta

Trimite aceasta pagina pe e-mail