ADI lansează primul single în colaborare cu Arkanian – „Beau Beau”

ADI, fostul solist din trupa Maxim ce a făcut furori în rândul adolescenților, și-a anunțat cariera de artist solo odată cu participarea la cel mai fresh talent show, One True Singer. „Beau, Beau” este un remake al hit-ului „Uite așa aș vrea să mor” de la Gică Petrescu, idee ce a luat naștere într-o seară de sesiuni cu ADI, Arkanian și producătorul REALM. Piesa a fost cântată în premieră anul acesta la prima ediție a celui mai mare festival de muzică trap și hip-hop, Beach Please, în fața a zeci de mii de tineri.

„Mi-a venit ideea de a ne inspira din piesa lui Gică Petrescu <<Uite așa aș vrea să mor>> cu vreo 3-4 zile înainte să aflu că o să am sesiunea cu Arkanian. Când am aflat că avem sesiune împreună, am zis că e momentul perfect să ne apucăm să facem o piesă care ar putea fi noul imn al party-urilor. Mega chimie cu Arkanian și cu REALM, piesa a fost gata în trei ore. Este o situație în care cu siguranță ne-am aflat cu toții cel puțin o data. Și e o piesă pe care cu siguranță m-aș distra și aș bea ca să uit de ea” ne spune ADI.
 

Piesa a fost scrisă și compusă de către Elly Roman, ADI, Arkanian și REALM, producția finală a piesei fiind făcută de REALM, producător ce a lucrat pe piesele de pe albumul „Macii înfloresc iarna” sau Romale.
 

„<<Beau Beau>> este prima piesă pe care o fac în colaborare cu ADI. A fost prima noastră întâlnire în studio. Instrumentalul era făcut deja și ideea de refren, ulterior am venit și eu cu ideile mele și în felul în care simt eu piesa. În final a ieșit pe placul tuturor, a ieșit monstru având în vedere că a fost prima întâlnire cu ADI în studio. Din primele minute a fost o energie foarte bună între noi și ideiile au venit rapid. Sunt super mândru de acest proiect și se simte foarte tare sinergia dintre mine si ADI pe piesă, iar instrumentalul e perfect pentru vară și cluburi. Sper să placă oamenilor exact așa cum îmi place și mie” ne spune Arkanian.
 

Videoclipul a fost regizat de către Silviu Mîndroc, iar producția video a fost realizată de către Geantă Alexandru, Focus Puller și Surche Răzvan.
 

ADI, fost membru în trupa Maxim ce a făcut ravagii în rândul adolescenților, și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Recent, primul single lansat alături de Erika Isac s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-ului pe platforma fenomen TikTok.
 

Arkanian, revelația muzicii trap din România, este unul dintre artiștii ce a reușit să cucerească topurile muzicale din România cu single-ul „Complicated” lansat în colaborare cu Antonia. Pe lângă acesta, tânărul traper se bucură de o experiență în lumea artistică ce cuprinde lansări precum „XO”, „Abracadabra” sau „Akadele & Trapanele”.