Alduts Sherdley lansează un nou single

Alduts Sherdley lansează single-ul „Te aștept” în colaborare cu Vlad Flueraru

Alduts Sherdley marchează începutul colabărării cu Global Records & Seek Music prin lansarea noului ei single „Te aștept” alături de Vlad Flueraru. Muzica sa este total atipică și nonconformistă, iar lucrul acesta se poate observa și în look-ul ei. Piesa „Te aștept” îmbină perfect stilul R&B ce o caracteriază pe Alduts cu partea de rap a lui Vlad Flueraru, iar versurile vin ca o completare pentru povestea de dragoste pe care unii dintre noi nu am avut curaj să o trăim, dar pe care ne-am imaginat-o în toate modurile posibile.

„<<Te aștept>> reprezintă dorința iubirii neîmpărtășite dar cerută sub toate formele ei. Refrenul este menit să sublinieze fantezia în sine, pe când restul piesei sugerează punerea în practică a unei idile pure și de lungă durată” ne spune Alduts Sherdley.
 

Piesa a fost scrisă și compusă de către Alduts Sherdley alături de Vlad Flueraru, intrumentalul fiind făcut de C.S.T.
 

Alduts Sherdley este unul dintre cei mai noi artiști din peisajul muzicii urbane românești. Neo Soul și R&B sunt doar câteva dintre genurile muzicale pe care artista le abordează încă de când a început să lanseze muzică independentă în 2018. După câteva lansări, Alduts a devenit din ce în ce mai apreciată în mediul online, lansarea sa din 2021 – „Swipe Right” – reușind să intre în topul Spotify Viral România. Alduts a făcut parte, de asemenea, din Talent Show HBO Max – One True Singer, unde abilitățile sale remarcabile de a transmite emoție și de a compune, combinate cu aspectul ei unic și nonconformist, au atras rapid atenția juraților, cât și a fanilor. A urmat o colaborare cu Rava la scurt timp după aceea pentru piesa „Dunga”, lansare ce a urcat în Top 50 Spotify România.
 

Vlad Flueraru vine din Târgu-Mures și este cunoscut ca artist la „Facem Records”, brigadă în care a intrat în 2019, el producând și înregistrând piese din 2009. De-a lungul timpului a lansat mai multe piese, materiale și colaborări din diferite zone muzicale sub egida influențelor urban-alternative. Odata cu primul său mixtape, „LUA-MI-AI URA – 2017”, și-a extins plaja de cunoștințe și tehnici muzicale, continuând să compună muzică și pentru alți artiști, devenind ulterior și songwriter.