Comunicat de presă – Muzica din spațiile publice poate fi utilizată doar cu licențele acordate de titularii de drepturi

In urma controlului efectuat de organele de poliție din cadrul IPJ Bihor- Serviciul de Investigare a Fraudelor pe linia respectării Legii nr. 8/1996, rep. privind drepturile de autor și drepturile conexe, în data de 27.10.2012, în orașul Săcueni, în cadrul unei petreceri organizate in incinta ștrandului termal din oraș, au fost găsite două persoane, dintre care un minor, care au desfășurat activități de disc jockey (DJ) și care comunicau opere muzicale fără să aibă obținute autorizațiile necesare folosirii în scopul comunicării publice.

De asemenea, cei doi comercializau fără acordul celor care au produs muzica și CD-uri (discuri optice), pe care era stocat un mixaj (colaj de opere muzicale) realizat de către unul dintre aceștia.

În urma investigației, s-a inceput urmarirea penală și în data de 14.04.2015, cei doi tineri inculpați, care au desfasurat activitati de DJ si vânzare CD-uri cu conținut piratat, au fost condamnați la 6 luni cu suspendare, respectiv la un stagiu de formare civica pe o durata de 4 luni in cazul minorului (Judecatoria Marghita).

Conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, următoarele fapte constituie infracțiuni:

  • realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (art.1396)
  • punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (art.1398)
  • reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (art.140)

Pentru a evita astfel de situații neplăcute, UPFR invită toți utilizatorii să se licențieze anterior desfășurării unor activități.

După cum relevă toate studiile efectuate atât în România, cât și în alte țări precum Anglia, Canada și multe altele, muzica ambientală aduce în mod evident un plus de valoare antreprenorilor care o folosesc (restaurante, magazine, unități de cazare, săli de sport, transporturi, etc.), lucru confirmat atât de administratorii acestor afaceri, cât și de clienții acestora”, afirmă Bogdan Ionescu, Directorul de Colectare al UPFR.

”Începând cu anul 2010, UPFR a desfășurat constant campanii de informare si licentiere a utilizatorilor, astfel încât aceștia să utilizeze muzica în legalitate. De asemenea, anul trecut UPFR a sprijinit activ Campania de Informare lansată de ORDA și IGPR cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Din pacate, au existat și situatii-excepție în 2016, cand am fost nevoiți să apelăm la Poliția Română. Această colaborare s-a soldat cu peste 350 de utilizatori sanctionați de către Direcțiile Județene de Investigare a Criminalității Economice pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în Legea 8/1996.

UPFR informează utilizatorii, le acordă tot sprijinul pentru a obține autorizații de utilizare a fonogramelor folosite in comunicarea publica din mediul ambiental sau on-line, dar si pentru radiodifuzare (radio si TV), retransmitere programe pe cablu, fiind colectul unic pentru remuneratiile compensatorii copie privata.”

Mentionam ca licenţa UPFR de utilizare a fonogramelor în scop lucrativ este specifică utilizatorilor care folosesc muzica drept resursă indispensabilă în activitate (spectacol, discotecă, club, cabaret, bar etc.). Licenţa oferă utilizatorului dreptul să difuzeze muzică în spaţii închise sau deschise unde are acces publicul.

Licența de reproducere este utilă pentru creare de playlist-uri prestabilite, cu stocarea fonogramelor pe diferite suporturi (cd, dvd, hard disk), în vederea folosirii comode a seturilor de melodii preferate în spaţiile în care se comunică public muzica.

Pentru a utiliza muzica în deplină legalitate, sunt necesare licențe atât de la organismele de gestiune colectivă care reprezintă interesele compozitorilor, cât și de la organismele de gestiune colectivă care reprezintă interesele artiștilor interpreți ori executanți, conform reglementărilor Legii 8 /1996 și ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

AIMR și UPFR atrag atenția celor care doresc să utilizeze muzica să se informeze de pe site-urile de specialitate (www.upfr.ro, www.aimr.ro, www.orda.ro) și să obțină autorizațiile necesare evitând astfel pedepse penale, plata unor sume de bani (rezultate din prejudicii sau amenzi).

Despre Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR)

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România este asociaţie profesională nonprofit înfiinţată de producătorii de muzică în anul 1996 cu scopul de a apăra şi promova interesele profesionale, culturale şi morale ale membrilor săi în baza mandatului acordat de aceştia pentru gestionarea drepturilor lor conexe. UPFR este organism de gestiune colectivă desemnat de Oficiul Român al Drepturilor de Autor drept colector al remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme. De asemenea, UPFR este colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrari sonore sau audiovizuale.

Mai multe detalii despre UPFR puteți găsi pe www.upfr.ro

Despre Asociația Industriei Muzicale din România (AIMR)

Asociația Industriei Muzicale din România are drept principal obiect de activitate reprezentarea intereselor deținătorilor de drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor în activitățile de luptă contra pirateriei în domeniul sonor și audiovizual, respectiv de combatere a acțiunilor ce conduc la încălcarea drepturilor recunoscute și protejate de Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Mai multe detalii despre AIMR puteți găsi pe www.aimr.ro

Share me!