Dua Lipa va cânta în finala Champions League

Artista britanică a fost confirmată la Ceremonia de deschidere a finalei Champions League de anul acesta.

Dua Lipa va urca pe scena din Kiev, de la NSC Olimpiyskiy Stadium, pe 26 mai, înainte de mult așteptatul meci între Liverpool și Real Madrid. Va fi unul dintre cele mai importante momente din cariera artistei de până acum. Cu câteva luni în urmă, aceasta ridicase premiul pentru Best British Female la BRIT Awards.

 

„Sunt foarte încântată că voi avea ocazia să fac ceva diferit, , ceva ce nu am ocazia să fac în mod normal în cadrul spectacolelor mele.”

Cântăreața a mai spus că show-ul va fi o surpriză totală, însă are de gând să îi ridice pe toți iubitorii dansului de pe scaune. Aceasta a recunoscut că nu a mai fost până acum la un meci de fotbal până acum, însă tatăl și fratele ei mai mic susțin echipa Arsenal.

Ultima piesă lansată de Calvin Harris  este o colaborare cu Dua Lipa. „One Kiss” a fost declarată piesa săptămânii la BBC Radio 1 și se apropie de 60 de milioane de vizualizări pe YouTube (lyric video) și 15 milioane de vizualizări pentru clipul oficial, apărut acum 5 zile.

Albumul ei de debut, „Dua Lipa”, a fost în fruntea topurilor în 2017, iar piesa IDGAF, s-a aflat în topul clasamentului britanic. Videoclipul piesei „IDGAF” a adunat aproape 25- de milioane de vizualizări pe YouTube. Tot la începutul anului 2017, artista a fost în top 15 cu 3 piese în mod simultan, „Scared to be lonely” (în colaborare cu Martin Garrix), „No lie” (alături de Sean Paul) și „Be the one”.

Sursa: infomusic.ro

Share me!