ORDA distruge peste 150.000 de produse pirat

BUCUREŞTI, marţi, 26 aprilie 2016 – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor  (ORDA) cu sprijinul Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Asociației Industriei Muzicale din România (AIMR) organizează o acţiune publică de distrugere a produselor pirat confiscate de autorităţi şi intrate în proprietatea privată a Statului.

Evenimentul va avea loc în data de 26 aprilie 2016, începând cu ora 12:00, pe B-dul Timișoara nr. 14-16 (URBAN S.A.), buna desfăşurare a acestuia fiind asigurată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Evenimentul, aflat la a 9-a ediţie, îşi propune să transmită un avertisment către cei care recurg la metode ilegale de folosire şi distribuire a produselor protejate prin Legea dreptului de autor şi drepturilor conexe. Această acțiune este o dovadă clară a faptului că eforturile de a identifica şi de a pedepsi astfel de încălcări ale legii sunt considerabile și aduce Statului si sectorului privat pierderi semnificative. Chiar daca interesul pentru produsele fizice legale, mai ales in domeniul muzical, a scazut de aproape 10 ori in ultimii 5 ani, totusi, infractionalitatea cu produse ilegale a ramas la aceleasi cote ridicate.

În cadrul acţiunii vor fi distruse peste 150.000 de produse pirat (CD-uri, DVD-uri, casete video, casete audio, hard disk-uri, dischete, memory-stickuri). Produsele care urmează a fi distruse au fost confiscate de autorităţile competente – Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Generală a Vămilor).

Acţiunea de distrugere are loc pe data de 26 Aprilie zi în care, începând cu 2001, statele-membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) sărbătoresc Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

Tema Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale pentru anul 2016 este:

CREATIVITATEA ÎN MEDIUL DIGITAL: REDEFINIREA CULTURII

Link-uri utile:

www.orda.ro
www.aimr.ro
www.wipo.int
www.jandarmeriaromana.ro/
https://politiaromana.ro/