Potrivit Deciziei ORDA nr. 12/2012, UPFR este numit colectorul remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea acestora de catre organismele de radiodifuziune.
Pentru a utiliza muzica în deplină legalitate, trebuie să aveți Licențe atât de la organisme de gestiune colectivă care reprezintă interesele Compozitorilor, cât și de la organisme de gestiune colectivă care reprezintă interesele Artiștilor Interpreți ori Executanți, precum și de la organismele de gestiune colectivă care reprezintă interesele producătorilor de fonograme și videograme, conform reglementărilor Legii 8/1996 și ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comert, fonograme publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) – Asociația pentru Drepturi Conexe , în acest sens având obligaţia legală de a solicita şi obţine licenţă neexclusivă.
Obligativitatea de a solicita licenţă revine utilizatorului, înainte de utilizarea fonogramelor.
Licenţa UPFR are valabilitate de 1 an cu posibilitate de prelungire automată, în condiţiile:
– în care niciuna din părți nu trimite o Notificare de reziliere;
– achitării remuneraţiei prevăzute de Metodologia în vigoare.
ATENTIE!!!
1. Art. 6 al Metodologiei mai sus indicate nu se mai aplică, remunerația fiind exclusiv procentuală în raport de dispozițiile art. III alin. 4 din Legea nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 și ale art. 164 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 rep. privind dreptul de autor și drepturile conexe.
2. De la data de 4 aprilie 2022 nu se mai aplică penalitatea anterioară din Metodologiile de mai jos, ci o penalitate egală cu dobânda legală. Nivelul penalitătii de întârziere prevăzut prin metodologii a fost modificat prin art. 165 alin. 91 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată de Legea nr. 69/2022, in vigoare din data de 04.04.2022.
De asemenea, UPFR mentioneaza ca toate autorizatiile in vigoare dupa data de 4 aprilie 2022 vor avea abrogate articolele cu privire la minime, remunerația fiind exclusiv procentuală în raport de dispozițiile art. III alin. 4 din Legea nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 și ale art. 164 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 rep. privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Atenţie:
Pentru punerea la dispoziţie a fonogramelor prin intermediul reţelelor de calculatoare sau al Internetului trebuie să obţineţi licenţa Licenta neexclusiva pentru punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor prin intermediul Internetului, din categoria licenţelor Internet (click aici).
Documente
– Licenta Radio (vizualizeaza)
– Anexa Radio (vizualizeaza)
Legea Nr. 8/ 1996 consolidata (Legea Dreptului de Autor şi a Drepturilor Conexe Dreptului de Autor), modificata si completata prin Legea Nr. 69/2022.
Decizia ORDA Nr. 216/2011
(valabilă din 05.07.2011)
Decizia ORDA Nr. 284/2010
(valabilă până la 04.07.2011)
Decizia ORDA Nr. 74/2006
(valabilă până la 30.09.2010)
Metodologia valabilă de la data de 05.07.2011
Metodologia valabilă până la data de 04.07.2011
Metodologia valabilă până la data de 30.09.2010
1. Completaţi Cererea de obţinere a licenţei (descarcă formularul).
2. Expediaţi Cererea semnată şi ştampilată şi câte o copie după actele menţionate în cerere (dovada atestării personalităţii juridice a Utilizatorului – CUI; licenţa de emisie eliberată de Consiliul Naţional al Audiovizualului; decizia de autorizare audiovizuală de la CNA; extras din Statutul Utilizatorului din care să rezulte obiectul de activitate; licenţa de emisie ANCOM) către UPFR, Departamentul Radio-TV, Bd. Dimitrie Pompeiu 6E, Pipera Business Tower, Etaj 11, Sector 2, Bucureşti).
3. Primiţi doua exemplare originale al Licenţei, semnate şi ştampilate de UPFR, ulterior trimiteti la seidul UPFR un exemplat semnat si stampilat;
4. Expediaţi raportările periodice, respectiv plătiţi remuneraţia la termenele stabilite de metodologie şi de clauzele licenţei.
Descărcaţi aici:
Obligaţiile legale ale utilizatorului:
Solicitaţi înainte de începerea emisiei Licenţa neexclusivă pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert, a celor publicate in scop comercial ori a reproducerilor acestora.
Lunar înaintaţi playlist-ul (descarcă formular excel) însoţit de o adresă cu caracter oficial care să certifice veridicitatea acestuia, până la data de 25 din luna următoare celei la care se referă.
Declară playlist-ul online AICI.
Cuantumul remuneraţiei pentru postul de radio se stabileşte potrivit Metodologiei în vigoare, publicate în Monitorul Oficial Nr. 470/ 05.07.2011 prin Decizia ORDA Nr. 216/2011.
Remuneratia datorata producatorilor de fonograme pentru utilizarea fonogramelor de comert se calculeaza prin aplicarea unui procent la totalul veniturilor brute lunare, conform pragurilor mai jos mentionate, la baza de calcul pentru fiecare post de radio detinut:
a) pana la 35% inclusiv, remuneratia este de 0,9%;
b) peste 35%, pana la 65% inclusiv, remuneratia este de 1,2%;
c) peste 65% remuneratia este de 1,5%.
Remuneratia datorata producatorilor de fonograme se calculeaza potrivit art. 4 din Metodologia publicata prin Decizia ORDA nr. 216/2011, pentru fiecare post de radio local/national detinut, in functie de ponderea utilizarii fonogramelor de comert in programe (potrivit procentelor mai sus mentionate), dar si prin aplicarea unui procent de 1,5% in cazul unei utilizari a fonogramelor in pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 1,5% aplicabil la totatul veniturilor brute lunare, se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Plata remuneratiei se face trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, pe baza facturilor fiscale emise de UPFR potrivit informaţiilor înaintate de dumneavoastră.“ Pentru intarzieri la plata, utilizatorul datoreaza penalitati echivalente cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, aferente sumelor neachitate la termen, calculate pe zi de intarziere.
Expediaţi lunar către UPFR, până la data de 25 din luna următoare celei căreia îi sunt aferente următoarele documente:
a) Playlist-ul reprezentând lista completă în format electronic (excel, tabelar), astfel cum este mentionat la pct. 10 lit a). din Metodologie, a fonogramelor de comert si a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, însoţit de o adresă cu caracter oficial care să certifice veridicitatea acestuia – descărcaţi formularul
b) Baza de calcul (totalul veniturilor brute lunare, sau in lipsa acestora totalul cheltuielilor efectuate de catre utilizator), precum si ponderea utilizarii fonogramelor pentru luna precedenta (% fonograme de comert si % fonograme publicate in scop comercial).
Semestrial, UPFR vă solicită Balanţa analitică şi Bilanţul contabil pentru verificarea datelor care au stat la baza calculului remuneraţiei, conform legii şi metodologiei.
Totalul veniturilor brute lunare este definit de metodologie drept “totalitatea veniturilor brute lunare, mai puţin taxa pe valoarea adăugată, obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, apeluri telefonice şi SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare. Intra in baza de calcul si veniturile societatilor terte, in special ale societatilor de productie si achizitie de publicitate, in masura in care sunt incasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului corespunzator fonogramei/fonogramelor publicata / publicate in scop comercial, radiodifuzata/radiodifuzate si in masura in care exista un transfer inechitabil , contrar uzantelor cinstite in raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv”. (art. 5, Decizia ORDA Nr. 216/2011).
UPFR este organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe drepturilor de autor cuvenite producătorilor de muzică din România, care se ocupă cu licenţierea şi colectarea remuneraţiilor pentru utilizarea muzicii, respectiv distribuirea corectă a veniturilor către titularii de drepturi pe care îi reprezintă.
Cladirea Pipera Business Tower, B-dul Dimitrie Pompeiu nr. 6E, Etaj 11, Bucuresti, Sector 2, Cod Postal 020337
Program de lucru cu publicul:
Luni-Vineri: 09:00 – 16:00