Evenimente viitoare

Știri

Conferința științifică internațională bienală – Tendințe actuale în domeniul nerespectării și apărării drepturilor de proprietate intelectuală

În perioada 28-29 octombrie 2016, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Asociația Industriei Muzicale din România au participat la Conferința științifică internațională bienală – „Tendințe actuale în domeniul nerespectării și apărării drepturilor de proprietate intelectuală”.

IMG 7713 conf tmAdina Scrioșteanu, Director Executiv UPFR și AIMR a sustinut prezentarea ” Industria Muzicală în contextul Pieței Digitale”, axandu-se in special pe aspectele referitoare la Value Gap, responsabilizarea intermediarilor pentru serviciile cu content protejat prin intermediul internetului si problemele cu care se confrunta industria muzicala in contextul noilor modificari legislative la nivel european si national.

La conferință au participat profesori și cercetători de la instituții de învățământ și cercetare de prestigiu din România, precum și de la facultățile partenere din străinătate, iar principalul obiectiv al acestei întâniri a fost identificarea anumitor repere juridice într-o dezbatere, care se regăsește deja în spațiul public, legată de nerespectarea drepturilor de proprietare intelectuală.

Dezbaterile au fost purtate în jurul următoarelor subiecte:

– Nerespectarea drepturilor de autor

– Proceduri civile în materia proprietății intelectuale

– Infracțiunile din domeniul proprietății intelectuale

– Proprietatea intelectuală în afaceri

– Tehnologia, internetul și proprietatea intelectuală

Conferința Bienală este cea mai cunoscută manifestare științifică a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara care se bucură de participarea specialiștilor din cele mai importante centre universitare.

AMPRENTARE REPERTORIU

Ce este BMAT Vericast?

BMAT este companie de renume specializată în servicii de monitorizare a muzicii difuzate de posturile radio și TV (și nu numai, inclusiv alte servicii unde muzica este utilizată în domeniul ambiental), acoperind atât cataloage naționale, cât și internaționale.

Conform deciziei AGA nr. 9114/23.06 2021, incepand cu 01.07.2021, UPFR utilizeaza rapoartele de monitorizare BMAT in distributia remuneratiilor colectate. In acest caz este important ca repertoriul dumneavoastra sa fie amprentat in baza de date BMAT.

Pe de o parte, procesul de amprentare este unul gratuit ce presupune un efort minim din partea dumneavoastra, pe de alta parte de el depinde gradul de identificare al repertoriului dumneavoastra cat si banii distribuiti de UPFR, in perioada urmatoare, in baza acestui repertoriu.

Rapoartele de monitorizare pentru aceste canale vor fi incarcate in sistemul de distributie, iar datele din aceste rapoarte vor fi comparate cu baza de date Repertoriu din gestiunea UPFR.

Astfel, pentru a avea o identificare cat mai buna a fonogramelor, va rugam sa amprentati  in baza de date BMAT fonogramele ale caror drepturi le detineti.

Pentru realizarea procesului de amprentare, BMAT ofera mai multe solutii, diferentiate in functie de categoriile si numarul de fonograme, solutii enumerate mai jos:

  • – Amprentare prin Vericast Upload (gratuit, pentru toti producatorii)
  • – Amprentare prin FTP (doar pentru producatorii care detin un abonament Vericast)*

*Amprentarea prin FTP este recomandata pentru producatorii care detin cataloage mari si se poate efectua si prin intermediul UPFR (gratuit) sub conditia ca fiecare producator sa puna la dispozitia UPFR fisierele audio si fisierul excel completat cu metadatele corespunzatoare.

Vezi beneficiile utilizarii serviciilor platite Vericast BMAT (click aici).

Amprentarea se realizeaza in conturi distincte, in functie de tipul fonogramei amprentate (fonograma de comert sau fonograma publicata in scop comercial/librarie muzicala).

Daca detineti ambele tipuri de conturi, autentificati-va cu contul specific, in functie de tipul fonogramelor pe care doriti sa le amprentati.

In cazul in care nu mai cunoasteti datele de conectare va rugam sa ne contactati prin email.

Proceduri de amprentare prin Vericast Upload:

Pentru nelamuriri legate de procesul de amprentare va rugam sa ne contactati prin email la adresa mihai.lungu@upfr.ro sau telefonic la numarul 0731.000.432.

UPFR monitorizeaza principalele posturi Radio si TV din Romania. Lista posturilor monitorizate de UPFR poate fi consultata AICI!

Daca nu ai un cont de amprentare creat, te rugam sa soliciti crearea unui cont prin completarea formularului de mai jos:

Program de lucru

In perioada 01.06.2023 – 05.06.2023, activitatea UPFR se va desfasura dupa urmatorul program:

  • – Joi, 1 iunie, inchis
  • – Vineri, 2 iunie, doar online
  • – Luni, 5 iunie, inchis

 

Incepand de Marti, 6 iunie se revine la programul normal.

Va multumim!