Corpul de Arbitri de pe lângă ORDA stabileşte ca modalitate de repartizare a remuneraţiilor colectate pentru retransmiterea prin cablu criteriul utilizării reale a fonogramelor, proporţional cu utilizarea repertoriului gestionat de ADPFR – pentru membrii săi, iar de UPFR – pentru membrii săi şi pentru toţi producătorii de fonograme care nu sunt membri ai niciunuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă, precum și remuneraţia cuvenită producătorilor de fonograme, titulari de drepturi conexe, pentru retransmiterea prin cablu a fonogramelor de comerţ, a celor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora, datorată de către societăţile de retransmitere prin cablu, dar şi comisionul de colectare (maxim 6%) datorat organismului de gestiune colectivă desemnat colector pentru drepturile producătorilor de fonograme, pentru perioada 2012–2014.
Repertoriile vizează programele TV retransmise prin cablu pentru perioada 1 ianuarie 2012–31 decembrie 2014.