Până la data de 31.01.2011, în vederea repatiţiei, UPFR solicită producătorilor de fonograme să comunice documentele necesare pentru:
Verificare număr de holograme semestrul I 2010
În scopul verificării si repartizării sumelor colectate în baza Legii nr. 8/1996 şi a metodologiilor aflate în vigoare, din surse de colectare pentru care este necesară raportarea către UPFR a marcajelor holografice aplicate ce fac dovada vânzărilor de produse fonografice aparţinând repertoriului fiecărui titular de drepturi din genul petrecere/folclor,
UPFR vă solicită prezentarea următoarelor documente justificative pentru perioada 01.01.2010-30.06.2010 (semestrul I 2010), în calitatea societăţii dumneavoastră de titular de drepturi şi membru UPFR, până la data de 31.01.2011:
- Raportarea numărului de holograme aplicate pe produsele muzicale, însoţită de documente avizate de către ORDA, inclusiv Anexa nr. 19 a Certificatului de Înregistrare în Registrul Naţional al Fonogramei;
- Raportarea numărului de unităţi vândute şi felul suporturilor (CD, DVD etc.), însoţită de facturile de vânzare (fara valoarea de vanzare) prin care să se evidenţieze dacă produsele sunt sau nu distribuite „la pachet” cu ziare, reviste sau alte produse (fonograme – inserturi). Listele trebuie să conţină următoarele informaţii: artist, album, număr total holograme aplicate pe copertele respectivului titlu şi numărul hologramelor distruse, dacă este cazul.
În cazul în care nu vom primi nicio declaraţie din partea societăţii dumneavoastră până la data de 31.01.2011 vom considera că nu aţi avut vânzări de produse fonografice în perioada 01.01.2010 – 30.06.2010.
Acesta adresă a fost trimisă din partea UPFR, prin fax în data de 20.01.2011, cu număr de înregistrare.
Număr de holograme semestrul II 2010
Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) vă solicită să comunicaţi, până la data de 31.01.2011, numărul de holograme raportate la ORDA aplicate pe produsele audio conţinând genurile petrecere/folclor pentru perioada 01.07.2010-31.12.2010.
Listele trebuie să fie predate în format tabelar şi să conţină următoarele informaţii: artist, album, număr total holograme aplicate pe copertele respectivului titlu şi numărul hologramelor distruse, dacă este cazul.
Listele nu trebuie să cuprinda şi inserturile. Prin inserturi definim acele produse care sunt vândute la un preţ apropiat de costul de producţie şi care nu au intrat în circuitul comercial normal. (Ex: CD-uri vândute împreuna cu un ziar, revistă sau orice alt produs etc.)
În cazul în care nu vom primi nici o declaraţie din partea unui producător până la data de 31.01.2011, vom considera că nu această societate nu a avut vânzari de produse audio conţinând genurile petrecere/folclor în perioada 01.07.2010-31.12.2010.
Precizăm că declaraţia solicitată va fi considerată ca fiind dată pe proprie răspundere şi orice inexactitate este de natură să aducă prejudicii directe celorlalţi producători, cu toate consecinţele legale decurgând din aceasta.
UPFR îşi rezervă dreptul să realizeze verificări aleatorii pentru constatarea exactitatii datelor.
Precizăm că informaţiile ne sunt necesare în vederea repartizării către producători a sumelor ce li se cuvin. În cazul în care nu veţi comunica cele solicitate, UPFR va bloca sumele cuvenite până la prezentarea documentelor necesare.
Acesta adresă a fost trimisă din partea UPFR, prin fax în data de 20.01.2011, cu număr de înregistrare.